Carpatica a avut în primul semestru un profit brut de 12 milioane de lei. Cu cât au crescut activele sale

Carpatica a avut în primul semestru un profit brut de 12 milioane de lei. Cu cât au crescut activele sale
Publicat: 14/08/2012, 11:24
Actualizat: 21/03/2019, 01:55

Banca Comercială Carpatica (BCC) a înregistrat în primele șase luni un profit brut de 11,9 milioane lei (2,7 milioane euro), față de pierderi în perioada similară a anului trecut, iar activele au urcat cu peste 35% la 5,242 miliarde lei, informează Mediafax.

Banca a consemnat în primele șase luni ale anului trecut o pierdere de aproape 8,4 milioane lei, potrivit unui comunicat transmis, marți, de Carpatica Bursei de Valori București (BVB).

Rezultatele sunt întocmite conform standardelor internaționale de raportare financiară.

Carpatica a raportat pentru primul semestru un profit net de 9,21 milioane lei, față de o pierdere de 7,2 milioane lei în perioada similară a anului trecut, potrivit raportului semestrial trimis BVB. Profitul operațional a crescut de două ori și jumătate, la 28,1 milioane lei.

Activele totale ale băncii au crescut cu 35,4%, de la 3,87 miliarde lei la 5,242 miliarde lei.

Creditele noi acordate persoanelor fizice au avansat cu 51,5% față de perioada similară a anului precedent, de la 23,5 milioane lei, la 35,6 milioane lei. În același timp, împrumuturile acordate persoanelor juridice au crescut de peste două ori, de la 122,8 milioane lei, la 270,4 milioane lei.

Soldul net al creditelor a crescut cu 9% față de finele anului trecut, de la 1,061 miliarde lei la 1,157 miliarde lei.

Depozitele clientelei nebancare au avansat cu 1,8%, de la 2,171 miliarde lei, la 2,211 miliarde lei.

La sfârșitul lunii iunie solvabilitatea băncii se situa la 11,25%, iar raportul credite acordate /depozite atrase era de 0,588.

Totodată, rata rentabilității activelor (ROA) a ajuns la 0,42%, iar rata rentabilității capitalului (ROE) la 5,3%.

Capitalurile proprii ale instituției de credit au urcat cu 9,25% față de finele anului trecut, la 342,04 milioane de lei, în timp ce totalul datoriilor a consemnat o creștere de 37,76%, la 4,9 miliarde lei.

Datoriile financiare au crescut cu 37,69%, la 4,89 miliarde lei, pe fondul intensificării operațiunilor REPO, de la 919,9 milioane lei la sfârșitul anului trecut la 2,26 miliarde lei în primul semestru al acestui an, și datorită creșterii soldului depozitelor c1ientelei nebancare de la 2,17 miliarde lei la 2,21 miliarde lei, se arată în raport.

Cheltuielile nete cu provizioanele au fost de 16,15 milioane lei, în scădere cu 16,76% față de primul semestru al anului trecut.

Veniturile nete din dobânzi au scăzut cu 8,28% față de prima jumătate a anului trecut, la 43,5 milioane de lei, pe fondul cheltuielilor cu dobânzile, iar veniturile din comisioane s-au diminuat cu 3,92%, la 16 milioane de lei, ca urmare a reducerii nivelului comisioanelor percepute c1ienților și creșterii comisioanelor înregistrate în favoarea Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM).

La sfârșitul lunii iunie, banca avea un număr de 152 unități (57 de sucursale, 79 agenții și 16 puncte de lucru), 232 ATM-uri și 33 ASV-uri.

Banca are un capital social de 314,6 milioane lei, divizat în 3,146 miliarde de acțiuni cu o valoare nominală de 0,1 lei. Carpatica este controlată de omul de afaceri Ilie Carabulea, care deține indirect aproape 46% din acțiuni. În nume propriu el controlează 41,29%, iar prin Atlassib mai are 4,55%. Carabulea a fost condamnat în aprilie la un an și șase luni de închisoare cu suspendare, pentru dare de mită.

Unul dintre partenerii de afaceri ai acestuia, Corneliu Tănase, are 11,22% din acțiuni. Totodată, fiul unui fost partener de afaceri al lui Carabulea, Alin Albu, deține un pachet de sub 5% din acțiuni.
În acționariat se află, printre alții, persoanele fizice Antonio Gian Olivo – 4,79% și Lucio Olivo – 5,77%.

Acțiunile băncii au închis sesiunea de luni în scădere cu 0,25%, la 0,0407 lei. La acest preț, capitalizarea Carpatica este de 128 milioane lei (29,1 milioane euro). (Stefan Musgociu,Raluca Ghinea)

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Câștigă 200 de lei doar în câteva minute! Ciprian a dat lovitura cu o afacere...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Urmărire cu final neașteptat! Un afacerist a intrat cu un Lamborghini într-un stâlp în timp...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
Reuters: Vladimir Putin a pus ochii pe o insulă crucială pentru NATO: ,,Scopul lui Putin...
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Majoritatea șoferilor fac această gafă. Puțini pot să renunțe la acest obicei
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Monica Anghel a slăbit 40 de kilograme! Cântăreaţa, motivul din spatele acestei schimbări radicale: "Am...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
Graceland, celebra casă a lui Elvis Presley, a scăpat la limită de executarea silită
×